1220°C — Locul în care lutul își pierde identitatea.

1220°C — Locul în care lutul își pierde identitatea.

Am luat un lut comun, conceput pentru temperaturi joase, și l-am împins peste limita pentru care a fost creat. Nu pentru a obține un obiect, ci pentru a înregistra momentul exact în care materia încetează să mai fie ceea ce știm despre ea.

La 1220°C, lutul nu mai aparține ceramicii. Nu vitrifică, nu se stabilizează — se transformă în zgură, într-o masă sticloasă, casantă, cu bule de gaz capturate în interior, ca o reacție industrială înghețată.

În arhiva Thomsa, acest rezultat nu este etichetat ca eșec, ci ca martor material. Aici lutul își rupe forma, iar dincolo de această ruptură începe altceva — o nouă materie, fără limbaj ceramic, dar plină de sens tehnic.

NOTĂ DE ATELIER — 1220°C / PUNCT DE COLAPS TERMIC

Material testat: Lut roșu Cricerom — specificație oficială: 960–1150°C
Glazuri utilizate: Jupiter, Rustica Gold, Albastru de Noapte, K21 Mat, Taiga, KGS 92 Fossil — glazuri formulate pentru 1200–1260°C (stoneware/porțelan).
Scop experiment: Determinarea comportamentului lutului Cricerom atunci când este împins peste temperatura maximă declarată de producător, în prezența glazurilor cu flux ridicat.

VARIANTE TESTATE

Variantă Stare lut înainte de ardere Procedură
V1 Lut biscuitat la 1000°C Glazurare → ardere finală la 1220°C
V2 Lut crud, complet uscat Glazurare directă → ardere unică la 1220°C

PROGRAM DE ARDERE — CUPTOR KITTEC

Segment Rată creștere Țintă temperatură Pauză Observație funcțională
S01 100°C/h 600°C 10 min Eliminare apă fizică
S02 80°C/h 800°C 10 min Ardere materie organică și degazare progresivă
S03 120°C/h 1000°C 15 min Echivalent biscuitare în proces
S04 150°C/h 1220°C Menținere 10 min Glazura intră în flux complet
Răcire 100°C/h până la 200°C — Răcire controlată, fără șoc termic

OBSERVAȚII POST-ARDERE

Variante biscuitate (V1):

  • Lutul nu a intrat într-o vitrifiere controlată, ci a început să curgă parțial.

  • Glazura a reacționat cu oxizii de fier → masă sticloasă fragilă.

  • Rezultat: structură casantă, fără coeziune, cu aspect vizual de zgură.

Variante crude (V2):

  • Reacție intensă: degazare violentă sub glazură, prăbușire structurală totală.

  • Glazura în flux a accentuat topirea corpului.

  • Materialul rezultat este zgură ceramică poroasă, lipită parțial de raft.

EVALUARE TEHNICĂ

  • Lutul Cricerom nu poate funcționa ca gresie la 1220°C.

  • La această temperatură, nu vitrifică, ci trece direct în stare sticloasă instabilă.

  • Corpul ceramic pierde identitate structurală → se transformă în masă vitrificată casantă.

CONDIȚIA CUPTORULUI

  • Protecția cu kaolin a limitat curgerea.

  • Nu s-au observat infiltrații majore către elementele de încălzire.

  • Rafturile pot fi curățate mecanic.

CONCLUZIE DE ATELIER (DECIZIE FINALĂ)

  1. Nu se mai repetă arderea lutului Cricerom la 1220°C în forma actuală.

  2. Pentru a explora zona de temperatură înaltă (>1200°C), există două opțiuni:

    • Amestecare Cricerom + 40–60% șamotă refractară 0–2 mm

    • Trecere la corp ceramic de stoneware (roșu/negru), formulat pentru 1200–1260°C

  3. Fragmentul rezultat va fi păstrat ca eșantion oficial de laborator Thomsa Experimental Lab sub cod intern:
    → EXP-CRICEROM/1220/01 — „Punct de colaps termic / Transformare în zgură”

UTILITATE EXPERIMENT

Acest experiment stabilește limita termică definitivă a lutului Cricerom. Masa topită obținută nu reprezintă o piesă, ci o probă de colaps material, necesară pentru fundamentarea viitoarelor arderi Thomsa în zona de temperaturi high-fire.

CONCLUZIE:
Arderea lutului comun la 1220°C, în prezența glazurilor formulate pentru stoneware, nu generează ceramică stabilă, ci produce zgură vitrificată instabilă, cu structură casantă și pierdere completă a coeziunii interne.

Din punct de vedere tehnologic, acest experiment stabilește limita termică operațională pentru acest tip de lut: peste 1140–1150°C materialul își pierde integritatea structurală și intră într-o fază de topire necontrolată.

Rezultatul nu este destinat utilizării funcționale, dar este valoros ca eșantion de limită materială. În anexa laboratorului Thomsa, acest fragment va fi arhivat ca referință de colaps termic, utilă pentru comparație cu compoziții viitoare și pentru definirea protocoalelor de ardere în zona de temperaturi înalte.

Înapoi la blog